Suntem ocrotiți

dsc00381

Aceasta este concluzia mea irevocabilă după ziua de ieri. A nins toată ziua și au fost nămeți mari. Am plecat de acasă la 8, am mers în majoritatea timpului pe carosabil, pentru că pe trotuar nu aveam pe unde, am ajuns la servici nedegerată și uscată, și am ajuns înapoi acasă la ora 22, un pic obosită și foarte bucuroasă.

Alaltăieri am avut o zi lungă, cu recoltare de sânge pentru analize complete. Am fost stresată, pentru că, până acum câțiva ani, leșinam dacă mi se lua o singură eprubetă de sânge, nu 4, câte au fost de data asta. Așa că ieri dimineața m-am trezit cu ochii cârpiți de somn și primul meu gând, după ce m-am uitat pe geam, a fost „Doamne, ocrotește-mă azi”. Și chiar așa a fost, în cele mai neașteptate moduri. Ziua de ieri este un punct cheie în refacerea sentimentului meu de siguranță, putere și apartenență.

Ca să ajung la servici, din cauza troienelor, trebuie să iau 3 mașini. Prima a venit când am ajuns în stație. La a doua am așteptat 1 minut, iar a treia tocmai pleca din stație… când a venit alta identică! Da, și în toate era cald, în toate am stat jos. Pe stradă era pustiu și, într-un mod aparte, am avut un sentiment de confort și de cocon. Da, era cărare prin nămeți până la sediu și nu mi-au rezultat broaște în bocanci 🙂

Apoi am participat la un workshop despre anxietate și atacurile de panică, pe o stradă și într-un local unde nu mai fusesem vreodată. Chiar înainte să ajung, o domnișoară m-a interpelat: căuta aceeași adresă ca mine. Ne-am rătăcit și un domn s-a oprit în mijlocul nămeților ca să caute strada pe Google maps și să ne îndrume. În timpul workshop-ului mi s-a făcut foame așa că am rămas să mănânc după. Pe o stradă troienită ascultam muzică calmă și caldă și priveam un acvariu colorat, cu pești. Pâinea a fost din partea casei iar la sfârșit mi s-a arătat de unde să iau troleibuzul.

Am ajuns acasă cu 4 mașini (una s-a stricat pe drum, dar a venit imediat alta) și un tramvai (pe care l-am prins), iar soțul meu încă se întreabă de ce-o fi așa bucuroasă. Musai să adaug un cuvânt de prețuire pentru toți șoferii de RATB de azi, care au condus bine autovehicule semi-congelate și n-au călcat pietonii care au fost obligați să meargă pe carosabil, printre mașini.

Azi nu m-am împiedicat, nu am alunecat și nu mi-am rupt nimic. Pentru mine este o dovadă suficientă că sunt iubită și ocrotită. Tu ai astfel de dovezi? Și, dacă nu le ai, mai ai de gând să stai mult fără să le strângi în suflet?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s