A gestiona

Pe parcursul fiecărei zile primim tot soiul de inputuri care ne trezesc tot felul de gânduri. În funcție de așteptările noastre, de la noi și de la ceilalți. De exemplu, dacă mă aștept să fiu perfectă, orice indiciu cum că aș putea avea defecte mă poate destabiliza. Intensitatea așteptărilor mele e direct proporțională cu nevroza mea (care e diferită de nebunie sau alte maladii mentale, fiind în limite normale), deci cu nevoia mea de a controla.

Acum vreo 4-5 ani aveam un servici la care îmi era frică aproximativ 8 ore din 9 (ieșeam mereu în pauză o oră, să mă plimb și să respir). Dacă nu-mi era frică, îmi era rușine. Era primul meu job full-time și somatizam teribil. Uneori vorbeam cu coach-ul meu la telefon de pe hol. L-am întrebat cum să controlez stările. Mi-a zis că asta e și problema, că vreau să controlez. E important să gestionezi, nu să controlezi. It makes a world of difference, credeți-mă!

Emoțiile persistente și cronicizate vin din dorința mea de a controla, mai ales că văd foarte bine că nu pot controla. Așa că mi se face frică – ajung sau nu la atac de panică, dar sigur la anxietate ajung. Transpir, etc. Abia acum, cred, după 5 ani, când viața mea s-a îmbogățit și urmează să înflorească, într-un anumit sens, încep să pricep cum e cu gestiunea.

Am citit undeva că, pentru a acționa, ai nevoie de o minte limpede și liniștită ca o apă netulburată. Pentru asta, gândești, notezi un pas mic, îl faci. Anxietatea scade și te simți mai puternic – vezi că poți acționa, poți gestiona, nu ești neajutorat și neputincios.

Un exemplu banal e că stau în frig, trec 10 mașini și niciuna care-mi trebuie mie. Pe oricare dintre cele 10 le-aș lua, am o alternativă la traseu – ajung acolo unde am nevoie, dar nu așa simplu cum aș ajunge cu mașina care nu vine. Ei bine, mă pot căpoși și aștepta mașina, apoi să tun în stânga și-n dreapta și să mă gândesc că eu nu pot să înving sistemul. Ceea ce chiar așa e. Sau pot ajunge mai repede la destinație, în loc să îngheț, luând o mașină care…vine. Se cheamă gestiune. Acționez în virtutea obiectivului, nu a așteptărilor mele fantasmagorice. Sunt responsabilă de cum îmi fac viața (sau, dacă am făcut-o prost, de repararea ei), în loc să mă văicăresc neputincioasă.

Ca să gestionez e esențial să fiu flexibilă și optimistă (să am nădejde în bine, nu să ignor răul). Și să mă afirm, pentru că pot hotărî dacă mă îngrijorez azi pentru un lucru, sau cer opinia unui specialist mâine și mă opresc din „rumegat” gândul respectiv. Să mă afirm în fața obiceiurilor mele proaste de gândire și să hotărăsc ce este cu adevărat bine pentru mine. De multe ori, da, în detrimentul imaginii pe care mi-o doresc. Dar nu în detrimentul unei vieți în mod autentic mai bune.

După primul moment, când anxietatea e maximă, acțiunea contribuie în mod esențial la diminuarea anxietății și întărește sentimentul de putere personală.

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s