Tiparele de viață și rolul lor

Mă voi referi la acele modele comportamentale care ne-au distorsionat realitatea și ne-au afectat viața. Modele și situații pe care ne este teamă să le repetăm, și totuși, viața noastră se învârte în cercul lor vicios.

Vă voi da un exemplu, pentru că cele de mai sus este posibil să fie cam abstracte. Părinții fetiței se ceartă mereu. Se insultă, poate se și bat. Fetița își face o promisiune, ia o decizie: nu mă voi căsători niciodată. Devenită femeie, este singură. Partenerii ei sunt nepotriviți, niciunul nu dorește să își facă o familie. Poate fi deznădăjduită, umilită. Iar dacă nu conștientizează acea decizie luată în copilărie, poate rămâne în aceeași situație ani și zeci de ani la rând. Iar la sfârșit, poate concluziona că n-a avut noroc. Concluzie care n-o ajută la nimic, și în niciun caz la înnoirea și împlinirea vieții.

Însă, atunci când conștientizează această concluzie, poate fi (și) deznădăjduită. Poate gândi că așa va fi de acum încolo. Până la un punct când își va da seama că nu mai e nici mică, nici neputincioasă și că aplanarea conflictelor se învață. Și, treptat, va prinde încredere în ea, își va conștientiza puterea reală și se va angrena într-o relație care să meargă.

Care este rolul traumelor în viața noastră? Poate să ne învețe să ne protejăm, poate să ne lărgească limitele și să ne ofere perspective la care nu am fi avut vreodată acces. Poate să ne învețe empatia. Sunt atâtea femei puse în situații limită care, odată ieșite de acolo, au decis că scopul vieții lor este să ajute alte femei ajunse în situații limită. Iar faptul că am supraviețuit traumei și că suntem pe cale să o depășim cu siguranță ne arată că există pronie.

Situația descrisă în acest articol este un exemplu. Unul din mii, probabil. Dacă o felie a vieții tale este blocată, ești invitat să apelezi la un acompaniator obiectiv care să-ți stea alături până o depășești. Iar un cadru al vieții deblocat este cu siguranță neprețuit, pentru că multe aspecte ale realității se înnoiesc.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s