Cum gestionăm frica?

Frica este o emoție, atât. Pentru cei care nu îndrăznesc sau nu-și dau voie să simtă, deja este dificil. Și totuși, emoțiile nu sunt mare lucru. Ne ajută să trăim, să ne adaptăm la lumea din jur și, dacă ne-am adaptat prea tare, să ne reconectăm cu lumea interioară. Emoțiile sunt în legătură cu gândurile, comportamentele și nevoile noastre. Să ne gândim la satisfacerea unei nevoie puse sub interdicție ne poate trezi frica. Interdicția va fi direct proporțională cu frica. Ne putem gândi că nu avem dreptul să satisfacem nevoia respectivă, că nu suntem suficient de buni, că vom fi respinși, abandonați, disprețuiți, etc.

Este util să fim atenți la gândurile care însoțesc emoția. Pe măsură ce le disputăm, emoția va diminua. Nu, afectivul nu este separat de rațiune 🙂 Ele sunt interconectate și sunt părți ale întregului care suntem.

O teamă considerabilă ne-o poate trezi o direcție de dezvoltare. Acolo unde apare frica, acolo este esențial să mă dezvolt. Și dezvoltarea îmi va aduce satisfacții nebănuite. Dar dacă frica pare a mă copleși? Frica este o emoție care crește până atinge un punct maxim. Apoi începe să scadă. Pot aștepta momentul în care începe să scadă (este important să nu o caut insistând cu aceleași gânduri, pentru că, de fiecare dată când ea tinde să diminueze, o voi aduce din nou la punctul maxim), apoi mă pot reconecta cu rațiunea și pot face un pas mic-mic în direcția de dezvoltare. Mic de tot. A doua zi fac altul. Și tot așa, până când mă voi putea uita în urmă la cantitatea de pași mici de tot, ca să îmi conștientizez puterea. Și de pe acea poziție de putere voi reuși să banalizez fricile mele și să le depășesc mai ușor.

În cazul unei frici „paralizante”, când pot acționa? Atunci când frica începe să aibă un iz de provocare – poate în urma unei prelucrări cognitive suficiente, care mi-a flexibilizat mintea și mă ajută să mă conectez mai ușor la realitate.

Mai sunt trei aspecte care mi se par cheie acum, în gestionarea fricii și a oricărei emoții care „mă poartă”. 1. Să îmi vreau binele și să îmi dau o șansă – să am o atitudine pozitivă față de mine, față de abilitățile mele și să fiu tolerant cu neputințele mele (ceea ce nu înseamnă să mă las purtat de ele). 2. Să fiu flexibil, să mă pun în discuție. 3. Emoțiile refulate se întorc, așa că a-mi nega frica nu este o soluție. Să atac pentru că mi-e frică este un comportament care nu mă ajută. Cu frica merg la braț, o ascult, pentru că îmi poate indica o direcție de dezvoltare reală.

Nu în ultimul rând, este important să fiu sincer dacă descopăr că frica mea este o emoție de acoperire, adică una care maschează o emoție autentică dar care este „interzisă”. Și să îmi asum acea emoție interzisă. Cu siguranță despre emoțiile de acoperire și despre cele interzise voi vorbi într-unul (sau mai multe) dintre episoadele viitoare. Ca și despre frică, de altfel 🙂

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s