Interdependențe

Viața noastră este pe măsura acțiunilor și comportamentelor noastre. Care vin din gândurile noastre.

Dacă serviciul este un loc unde ești pedepsit atunci când greșești, voi rămâne șomer sau nu mă voi angaja niciodată.

Dacă nu pot găsi persoana potrivită, nu-mi voi întemeia o familie.

Dacă a mă odihni este ceva rău, mă voi îmbolnăvi pentru a dobândi acest drept.

Dacă nașterea este o traumă, mă voi lăsa pe mâna unui obstetrician care mă va măcelări.

Dacă nu este în regulă să am grijă de mine, nici nu voi avea.

Lista este nesfărșită, ea este specifică fiecăruia dintre noi și poartă cu ea rănile noastre și ce am ales să le lăsăm să facă din viața noastră. Faptele noastre sunt pe măsura gândurilor și convingerilor noastre. Dacă ținem cu dinții de convingeri care nu sunt nici măcar de bun-simț, viața noastră va continua să fie rea. Nimeni nu spune că ne va fi ușor să le dăm drumul, pentru că, până acum, au reprezentat baza noastră de siguranță și au ajuns să fie o componentă fundamentală a celor care credem că suntem. A măștii noastre sociale.

Și totuși, le putem da drumul și ne putem reconfigura interior cu răbdare, timp, iubire și acompaniere. Este necesar un acompaniator obiectiv care să ne ajute să ne reconectăm la bunul simț și să ne înțeleagă atunci când ne este greu. Și de timp, pentru că se dărâmă și se reconstruiește din temelii o lume, ceea ce nu e lucru puțin. Este important să fim atenți la mintea noastră și să alegem gândurile care ne duc la o viață bună, nu la una rea.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s