Tranziții de viață

Poate că tranziția de viață este tema preferată a celor care o depășesc. Cu siguranță cei care sunt în mijlocul uneia nici nu vor să audă de ea. Totuși, este important să ținem cont de câteva aspecte pentru a o depăși și pentru a ne înnoi cu adevărat viața.

În funcție de tipul de personalitate, tranziția de viață poate îmbrăca nuanțe diferite: un perfecționist se va izola mult, un empatic prietenos va deveni răzbunător și va rămâne (aproape) singur, un om de succes va deveni foarte apatic, un artist individualist va îmbrăca masca dependentului afectuos și iubitor, ș.a.m.d.

Cunosc persoane care se află într-o tranziție de ani buni. Atunci când le-am vorbit despre coaching, mi-au spus că ei sunt bucuroși, că ei știu și mai ales, că ei nu au probleme. De parcă evoluția ar fi o problemă…în fine. Problema este că nu au depășit această tranziție și, din păcate, singurele persoane pe care le știu (nu cunosc mulți oameni, așa că n-ar trebui să alarmeze pe nimeni) și care au depășit o tranziție, au făcut-o cu ajutorul acompanierii. Nu spun că este singura soluție, dar este cea pe care am experimentat-o eu. Bineînțeles, duhovnic+coach. Posibil să-ți zică amândoi aceleași lucruri și coach-ul să te trimită mai des la duhovnic. Oricum, doar mersul la biserică, fără o punere sub semnul întrebării a convingerilor noastre și a modului în care trăim, alături de o recunoaștere a faptului că am greșit și de o dorință de îndreptare, n-o să ne ajute să ieșim din tranziție. Poate doar gândul că facem ceva bun (și nimeni nu contestă că este ceva bun, chiar esențial) să ne anestezieze nițel. Ca și pastilele administrate de un psihiatru amabil și binevoitor.

Tranziția mea durează (pentru că încă nu s-a terminat, dau încă raite prin ce a fost înainte) de vreo 3 ani. Bineînțeles, între timp am coconit, și acum am etape în care mă trezesc contemplând și reconfigurându-mă. Doi ani au fost grei (și am fost informată că vor fi). Cred că acesta este gândul cel mai bun de reținut dacă suntem în tranziție: că are un sens bun, că „e de bine”, că la sfârșit vom fi mai autentici și, da, că se termină. O tranziție importantă durează cam doi ani, iar persoana se desparte, picătură cu picătură, de fantasmele despre viață, oameni, sine și Dumnezeu. Este o vale și va urma un vârf.

Este greu pentru că nu-ți găsești locul, pentru că e întuneric în jur, tavanul impecabil dar fals al vieții tale se prăbușește, alături de sistemele tale de apărare devenite inutile, nu mai ai loc, crești și viața așa cum a fost devine neîncăpătoare și sufocantă. Esențial este să ai sprijin și, ca și pentru luarea deciziilor importante, un grup de suport. Cred că acesta a fost lucrul cel mai important pe care l-am învățat în urma tranziției: că există ajutor, că am dreptul să-l cer și că sunt ocrotită, oricât de greu mi-ar fi. Da, și că n-am nevoie de un anestezic ca să trec prin ceva dureros și dificil. Sunt suficient de puternică.

O persoană care depășește o tranziție este o pasăre phoenix. Își redobândește puterea, iar viața îi răspunde pe măsură.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s