Etapa de „cocon”

perioada-de-coconDupă etapa de tranziție, unde se consumă multă energie și, la capătul căreia, persoana renunță la numeroși „stâlpi” de care era legată și limitată, persoana trece printr-o perioadă în care aparent nu are nici energie, nici putere de concentrare.

Toată energia se consumă în interior, în elaborarea unei viziuni asupra vieții care să fie mai congruentă cu nevoile întemeiate ale persoanei. Este multă contemplație și puțină acțiune. Ajunge cumva la un stadiu de „bebeluș” (nu mă refer la infantilism, ci la cineva care are mai multă nevoie de grijă și odihnă), înainte să intre din nou în viață – poate pentru că se naște din nou.

Așa că, dacă n-ai energie de la un timp, și ai avut o perioadă dificilă a vieții, poate c-ar fi mai înțelept să nu mai faci atât de multe analize, ci să te odihnești, mai degrabă. Sigur, cu toții avem nevoie să rămânem funcționali – să mergem la servici și să avem grijă de noi. Mai bine îți asumi doar sarcinile esențiale și pe celelalte le delegi.

Atunci când eram în plin cocon, Dumnezeu a făcut așa că nu aveam de lucru la servici. Și am îndrăznit să cer să lucrez de acasă, cam 6 ore pe zi, și să fiu anunțată dacă sunt proiecte de la clienții mei. Era vară și am stat mult în parc, timpul în natură îmi făcea cel mai bine. De atunci am rămas cu acest obicei. La final, am fost plătită full-time, pentru că m-am ocupat de toate proiectele. Atunci când ne recunoaștem etapa vieții în care suntem și ne admitem slăbiciunile, viața ne susține și ne răspunde pe măsură.

În cocon este esențial să mă întorc către mine. Acum, că așa-zisa „realitate” învățată s-a relativizat, sunt mai disponibil pentru realitatea mea interioară. Pe măsură ce ea se conturează, voi deveni mai obiectiv și mă voi putea concentra suficient ca să explorez și să construiesc din nou.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s