Nutriție și coaching – proiectul nostru

Așadar, acesta este episodul următor despre care vă vorbeam în articolul dinainte. Pentru că nutriția și coachingul m-au ajutat să mă reconstruiesc și să mă redescopăr, am decis să le îmbin.

Soțul meu vă stă la dispoziție cu plăcere pentru planuri de nutriție și pentru consultanță. Tot el mă consiliază la combinat ingredientele batoanelor noastre raw vegane, deocamdată disponibile în 4 sortimente și, atunci când comandați de la noi, este posibil să vă livreze chiar nutriționistul!

batoane-raw-vegan

Batoanele sunt: cu prune, cu semințe de cânepă bio și cu goji. Niciunul nu are zahăr adăugat, ingredientele nu sunt procesate termic, fiind prelucrate într-un aparat puternic, care are nevoie de doar câteva secunde pentru cele mai tari ingrediente, astfel nimic nu se încălzește. Cu siguranță vom adăuga sortimente noi în timp, deja a apărut al patrulea, în urma feedback-ului primit cum că batoanele cu cânepă sunt prea dulci (conțin curmale). Am creat un baton cu prune și semințe de cânepă, cu la fel de multe proteine și gust dar cu mult mai puțină dulceață.

Batoanele sunt însoțite și de 3 tipuri de concentrate lichide, de cătină, de coacăze și de afine. Toate sunt nediluate, nepasteurizate, fără miere (sau alți îndulcitori), doar ce am stors din fruct, semințe și coajă, la o viteză mică, livrate într-o sticlă din sticlă și create special pentru ca voi să vă întăriți imunitatea fără greș. Bineînțeles, nu le veți consuma așa, chiar vă recomandăm să le adăugați miere, să le diluați și să le țineți la frigider pentru a vă bucura mai mult timp de ele!

Deocamdată nu avem un site, un brand sau un sistem de distribuție, dar ne onorăm comenzile și suntem bucuroși să aducem lucruri bune în viața voastră 🙂 Pagina de contact este disponibilă 24/24.

Iar eu, pe lângă faptul că mă ocup de producție, mă voi axa pe health coaching. Cu o componentă mai mare de coaching decât de health – mai precis, putem lucra împreună la descoperirea evenimentelor și convingerilor ce duc la greutatea și/sau starea psihică pe care o aveți acum. Dacă ești în depresie și te-ai îngrășat, poate va trebui să sapi adânc după furia pe care să n-o mai întorci către tine, mâncând compulsiv. Poate ai convingeri care situează furia într-o zonă de umbră și de interdicție și, după ce le vei înlocui cu unele utile și realiste, vei reuși să îți recapeți puterea și nu doar să slăbești, ci să fii mai pe deplin tu însuți.

Așadar, acestea fiind spuse, va urma 🙂

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s