Cum te simți?

Cred că este întrebarea pe care am auzit-o cel mai frecvent în ultimele 6 luni. Rar sunt persoane cu care vorbesc care să nu mă întrebe. Mereu cu o doză (mai mare sau mai mică) de îngrijorare compătimitoare. Singurul care mi-o pune pe un ton de solicitare de informații este medicul care îmi monitorizează sarcina – lui chiar îi sunt recunoscătoare și sunt mereu gata să-i dau detalii.

După întrebare vine răspunsul meu, spre marea surprindere a întrebătorului: „bine”. Așa e, și eu spun Slavă Domnului. Doar că acest răspuns scurt trezește suspiciune: cum, nu ți-e rău? nu te doare spatele? (ba da, mă doare, dar mi se pare firesc, funcționez în parametri), nu ești obosită? (ba da, dar scriu acest articol după o zi de 14 ore de când am plecat de acasă de dimineață, timp în care am fost mai mereu în priză, la două traininguri, și 4 ore am vorbit cu cea care-mi va lua locul la actualul loc de muncă). Aaaa, sigur ți-e rău de nu mai poți și te dai mare… parcă asta ar vrea să-mi spună interlocutorul. Cum adică bine? Cât tupeu!

Scopul acestui articol este să arăt unul dintre motivele pentru care femeile evită să rămână însărcinate. Frecvent, sarcina este prezentată ca un chin pentru femeie, un moment când nu-și mai controlează corpul (îi curg sânii (ăăă, nu), are incontinență urinară (uneori, o dată sau de două ori pe săptămână, dar există Kegel și se remediază repede, credeți-mă), are grețuri non-stop, îi scade libidoul, este nițeluș borderline, n-are voie să mănânce o groază de chestii (să sărim peste asta, vă rog), face vergeturi permanente și oribile (dacă nu folosește o cremă de corp antivergeturi, dar fraieră să fie să nu se dea), se ceartă cu multă lume, e discriminată și marginalizată, se face cât o balenă, ufff și câte și mai câte. Cred că am enumerat cam 10% din fabuloasele amenințări ale unei sarcini. Maxim – dar maxim, da – are mai multă energie timp de 3 luni (în trimestrul 2). În rest e…zombi. Ce o așteaptă după ce naște va face cu siguranță subiectul altui articol :).

Pe scurt, femeia gravidă e semi-handicapată și mai mult un fel de animal imprevizibil. Și să nu te taie capu să-i contrazici, că devii exagerată și anormală și ți se închide pliscul cu „mai odihnește-te” (ceea ce nu ți-ar prinde rău după câte aberații ai auzit/citit). A, și atunci când te simți bine în trimestrul 2, inevitabil toată lumea te amenință: „las că vezi tu în luna 8-9, pfoa, o să-ți fie greu să te miști, greu de tot, lasă că acuși vine”.

Nici nu e de mirare că multe femei se sperie. Sincer, și eu m-am speriat și am făcut scenarii sumbre. Ca să nu mai zic că toate mamele și bunicile din jur se trezesc să-ți spună cât au suferit la naștere. Și nu spun că minte cineva. Nu. Sunt femei care se simt așa, care au aceste simptome. Eu am avut câteva dintre ele, într-o cantitate suportabilă (drept dovadă că am supraviețuit) și, până la urmă, firească. Cu toate simptomele, Slavă Domnului că am lucrat până acum, că vreo 6 luni am străbătut zilnic orașul pe jos și cu câteva mijloace de transport în comun, că am rămas activă și că explorez, citesc și mă bucur de viață în continuare. Uneori sunt zombi (și înainte eram, și tot uneori), viața devine din ce în ce mai interesantă și plină și am destulă energie.

Coaching-ul m-a ajutat să văd și femeile care au dus sarcina ok, care sunt recunoscătoare că au fost gravide și care… sunt frumoase și trăiesc această perioadă ca pe ceva firesc și nu ca pe o boală. Iar cei care mă întreabă compătimitor cum mă simt, ar face bine să priceapă că mă simt bine. Sper să îi ajute să privească viața și dintr-o lumină puternică și bună, mai ales acum că e soare din nou 🙂

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s