Un gând despre moarte

Acum mai bine de doi ani începeam să-mi depășesc frica de moarte. Cam o lună nu am dormit – deloc. Am reușit să rămân funcțională, undeva la limită. Țin minte că am plecat într-un teambuilding la munte și prima seară a fost și prima noapte în care am reușit să dorm. Frica a început să scadă atunci când m-am apucat de făcut colivă și parastase pentru morți. Dintr-o stare de abandon am trecut într-una de prelungire. Chiar dacă mergeam de ani de zile la biserică, ignorasem complet faptul că sufletele rămân vii și după moarte. Tot ce puneam pe masă la parastase dispărea aproape instantaneu, iar eu mă bucuram.

Dar nu despre asta vreau să vă spun, ci despre un gând pe care l-am avut anul acesta în Vinerea Mare. Am răcit și în biserică era plin ochi, iar mie îmi era târșă să tușesc în rafale, așa că am ieșit afară și am găsit o bancă cu adolescenți, m-am așezat și am gândit că de acum moartea este locuită. Hristos a murit și a locuit-o, iar ea devine o etapă a vieții, nu sfârșitul ei, nu rămânem singuri acolo.

Pe mine m-a ajutat acest gând și sper să mă ajute și în continuare. Iar, o dată cu frica de moarte, diminuează și frica mea (și a celor ca mine) de sfârșit. Pun mai ușor punct și iau decizii cu mai multă ușurință. Paradoxal, prelucrarea fricii de moarte mă pune într-o stare de acțiune și de mișcare: aduce mai multă viață în viața mea.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s