Acceptă tot ce vine

Săptămâna trecută mă năvăliseră fricile, iar schimbările ce se produc și ce urmează să aibă loc mă destabilizaseră emoțional – atât de mult cum nu mai cred să fi fost până acum. Și am primit un sfat bun de la cineva care mă cunoaște bine: tot ce contează în perioada următoare e să nu te împotrivești. Acceptă tot ce vine. 

Sfatul l-am primit vineri iar de luni am început să mă relaxez. Medicul cu care voi naște probabil nu va fi în țară atunci, iar eu voi naște cu echipa de back-up. Pe care nu o cunosc – știu că au o reputație bună, dar atât. Mi s-a sugerat să merg să îi cunosc, dar nu cred că o voi face. Cumva, mă simt pe mâini bune – nu ale oamenilor, pentru că ele pot oricând obosi.

Cred că v-am mai spus că am auzit de multe multe ori cât de prost mă voi odihni în ultima lună. În majoritatea cazurilor mărimea burții era de vină. La mine nu e cazul, burtica mea e destul de compactă, azi la 36 de săptămâni. Într-adevăr, nu pot dormi pe spate, dar mai rămân două părți bine-venite 🙂 Și, de câteva nopți, nu dorm bine. Mă trezesc des, vin zgomote ciudate de afară, e ba prea cald, ba prea frig, ba mi-e sete, ba mă doare burta. Și, sincer, în orice altă perioadă a vieții m-aș plânge. Ah, nu. Aș fi distrusă, zombi, n-aș fi bună de nimic. Chiar și cu cafea. Mă aud „dacă nu dorm continuu cel puțin 6 ore pe noapte, nu sunt bună de nimic a doua zi”.

Azi dimineață, când eram pe punctul de a deschide gura ca să mă plâng, mi-a trecut un gând prin minte: poate că e un antrenament. Oricum, în lunile următoare cel puțin nu voi dormi continuu noaptea, pentru că voi alăpta. Sunt mai alertă noaptea decât ziua, ceea ce cred că îmi va ajuta copilul să fie mai în siguranță. Și… sunt gata să mă adaptez. Pot să fur un pui de somn în timpul zilei, pot să mai stau nițel în pat, mă pot odihni activ. Chiar încep să fiu recunoscătoare, pentru că acolo unde vedeam niște limite acum constat că primesc un cadou neașteptat pentru a le depăși, cu pipeta desigur.

Așa că, cei dintre noi care trecem prin schimbări majore, mi s-a spus că modul de trecere cu cele mai puține efecte secundare (primul e frustrarea) e acceptarea. Ne ajută să evoluăm și să nu ne sinchisim de ce nu contează. La voi cum e?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s